3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn angajat de la Spitalul Bârlad și unul de la Serviciul de Ambulanță, arestați pentru mită

Un angajat de la Spitalul Bârlad și unul de la Serviciul de Ambulanță, arestați pentru mită

Un angajat al Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad şi un salariat al Serviciului de Ambulanţă Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019 – 2020, cei doi au cerut de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 7.000 de euro pentru a le ajuta să se angajeze la spital, la Ambulanță, dar și la unităţi de învăţămân, pe posturi pentru cadre medicale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Serviciul Judeţean Anticorupţie, în acest caz poliţiştii au pus în executare joi patru mandate de percheziţie la domiciliul celor doi, precum şi la locaţiile folosite de ei din cadrul celor două instituţii publice din municipiul Bârlad.

Angajatul Spitalului Municipal de Urgenţă este acuzat de trei infracţiuni de trafic de influenţă şi de cinci infracţiuni de înşelăciune, iar cel de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă şi patru infracţiuni de înşelăciune.

Conform anchetatorilor, în perioada 2019 – 2020 cei doi au cerut de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 7.000 de euro pentru a le facilita angajarea la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui sau la unităţi de învăţământ, pe posturi de calitate de cadre medicale.

Cei doi au fost reținuți, apoi arestați preventiv de Tribunalul Vaslui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS