-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul cazurilor de Covid-19 în Belgia, în scădere pentru prima oară după impunerea restricțiilor

Numărul cazurilor de Covid-19 în Belgia, în scădere pentru prima oară după impunerea restricțiilor

Belgia a înregistrat, pentru prima oară în ultimele două luni, o scădere a numărului de cazuri noi de coronavirus. Autoritățile belgiene spun că reducerea infectărilor reprezintă efectul restricțiilor progresive impuse pentru a limita răspândirea Covid-19.

După două luni de creştere constantă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, devenind astfel ţara cea mai afectată din Europa de pandemia de COVID-19, Belgia asistă la o reducere a numărului de contagieri, potrivit Agerpres.

„Am constatat (luni) aspecte pozitive în evoluţia cifrelor şi din fericire această tendinţă pozitivă pare să se confirme”, a declarat virusologul Yves van Lanthem, cel care susţine conferinţele naţionale de presă privind situaţia COVID-19.

Belgia, ţara cea mai afectată din Europa de pandemia de COVID-19

Deşi în Belgia incidenţa rămâne cea mai ridicată din Europa, cu 1.775 noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Media săptămânală a persoanelor infectate cu Sars-CoV-2 a scăzut cu 4%, marcând prima descreştere din acest al doilea val de COVID-19.

„Datele arată că măsurile aplicate funcţionează”

Tendinţa pare să confirme o ameliorarea a situaţiei, conform datelor recente. Se remarcă efectul restricţiilor care s-au aplicat progresiv în ultimele săptămâni, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, închiderea restaurantelor, a barurilor, a centrelor de agrement, de sport şi de cultură, precum şi obligaţia desfăşurării activităţii profesionale la domiciliu.
„Datele arată că măsurile aplicate funcţionează”, a spus Yves van Lanthem.

De luni, a fost suspendată şi activitatea centrelor comerciale neesenţiale

Începând de luni a fost suspendată şi activitatea centrelor comerciale neesenţiale, o măsură al cărei impact asupra situaţiei epidemiologice ar putea fi observat la sfârşitul săptămânii viitoare.

Internările în spitale sunt în continuare în creştere

Internările în spitale sunt în continuare în creştere, în medie cu 26%, iar în secţiile de terapie intensivă cu 4%. Autorităţile belgiene, care au început să transfere bolnavi în Germania, au fixat la 2.000 numărul paturilor disponibile la terapie intensivă, limita pentru a împiedica colapsul sistemului sanitar.

Numărul deceselor continuă, de asemenea, să crească cu 75% săptămânal – o medie de 163 de decese pe zi. Belgia a înregistrat în total 12.126 decese de la declanşarea pandemiei.

Este în creştere şi rata infectărilor la Liege şi la Bruxelles

Este în creştere şi rata infectărilor, cu 6,3% săptămânal, ajungând la 28,8% la scară naţională, cu o medie de 48% la Liege şi 37% la Bruxelles.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS