-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul suedez Stefan Lofven a intrat în autoizolare

Premierul suedez Stefan Lofven a intrat în autoizolare

Premierul suedez Stefan Löfven și soția sa au intrat în autoizolare ca măsură de precauție. O persoană apropiată acestora a intrat în contact cu un caz de COVID-19, potrivit The Local.


„Acesta este singurul lucru responsabil de făcut în această situație”, a declarat șeful guvernului social-democrat într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Acesta a adăugat  că el și soția sa se simt bine și nu prezintă simptome.

În Suedia, epidemia „se mișcă rapid în direcția greșită” și „situația este gravă”, a adăugat Löfven.

Suedia a adoptat o strategie diferită bazată pe recomandări

Spre deosebire de restricțiile stricte impuse în alte părți ale Europei, Suedia a adoptat o strategie diferită bazată pe recomandări, fără izolare și aproape fără măsuri coercitive.

Suedia a înregistrat o aplatizare a pandemiei între luna iulie și mijlocul lui octombrie

După un prim val care a dus la un număr de decese pe cap de locuitor mult mai mare decât în celelalte țări scandinave, Suedia a înregistrat o aplatizare a pandemiei între luna iulie și mijlocul lui octombrie.

Ieri, au fost raportate 28 de noi decese din cauza coronavirusului



Numărul cazurilor a început însă să crească din nou și se așteaptă ca pragul de 6.000 de decese cauzate de COVID-19 să fie depășit joi. Ieri, au fost raportate 28 de noi decese din cauza coronavirusului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS