2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrim-ministrul Noii Zeelande, învestit cu al doilea mandat

Prim-ministrul Noii Zeelande, învestit cu al doilea mandat

Prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a fost învestit cu al doilea mandat, la trei săptămâni după alegerile pe care le-a câştigat cu 50,0% din voturi, relatează France Presse şi Reuters, citate de agerpres.

Carismatica lideră laburistă, care a împlinit 40 de ani în vară, a depus jurământul în engleză şi maori la o ceremonie la Wellington.

Noul cabinet include cinci membri maori şi pe primul viceprim-ministru care s-a declarat deschis gay.

„Aş spune doar că Aotearoa Noua Zeelandă stă la această masă”, a declarat ea, citând numele în maori al ţării şi făcând referire la membrii guvernului său, cei mai mulţi femei şi reprezentanţi ai comunităţii maori.

Cu un record foarte solid în lupta împotriva epidemiei, Ardern le-a oferit laburiştilor la alegerile generale din 17 octombrie cea mai mare victorie de la cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Rezultatele oficiale au arătat, de asemenea, că acest succes a fost chiar mai mare decât ceea ce se credea iniţial, în timp ce Ardern a câştigat 50,0% din voturi (şi nu 49,0% aşa cum s-a raportat anterior) şi a obţinut 65 din cele 120 de locuri în parlament (şi nu 64).

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Naţional (centru-dreapta), a primit o lovitură, cu un total de doar 33 de locuri (faţă de 35 anunţate iniţial), ceea ce a condus la demisia şefului adjunct al partidului, Gerry Brownlee, care a condus campania.

În rezultatele unui vot separat, neozeelandezii au respins la limită legalizarea marijuanei în scop de relaxare, în timp ce au decis continuarea legilor pentru a legaliza eutanasia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS