4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCampania ,,Vinde în siguranță” și-n România

Campania ,,Vinde în siguranță” și-n România

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercianților on-line ,,Vinde în siguranță”.

Activitatea are ca obiectiv informarea comercianților on-line cu privire la cele mai bune măsuri de siguranță pe care le pot lua, în contextul viitoarelor campanii comerciale.

Black Friday sau Cyber Monday se apropie, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru companii, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime comercianții și cumpărătorii.

Campania din acest an se adresează comercianților care vând on-line – #SellSafe (#VindeÎnSiguranță).

Prin această campanie de conștientizare, agențiile de aplicare a legii din 16 țări s-au alăturat Centrului European de Criminalitate Cibernetică (EC3) al Europol și Merchant Risk Council, pentru a împărtăși sfaturi practice cu privire siguranța cumpărăturilor on-line.

Campania se desfășoară sub egida eComm2020 și vizează, în mod special, comercianții on-line, ajutându-i să identifice mai bine fraudele pe platformele lor și să ia măsuri pentru a-și proteja afacerea și clienții împotriva acestor atacuri.

Protejarea în mediul on-line

Cum să vă protejați afacerea în mediul online:

  • Cunoașteți-vă produsul: unele produse sunt mai riscante la vânzare ca altele. De exemplu, vânzarea articolelor mici, ușor de revândut, care au deja cerere mare, este mai riscantă decât vânzarea articolelor concepute personal.
  • Cunoașteți-vă clientul: dacă acceptați plăți cu cardul și expediați bunuri valoroase către clienții dumneavoastră, este bine să știți către cine trimiteți articolele.
  • Stabiliți un mijloc de plată sigur: procesatorul dumneavoastră de carduri vă poate sfătui. Alegerea unui mijloc de plată sigur va limita riscul de fraudă.
  • Utilizați un serviciu de livrare de încredere: alegeți o metodă de livrare unde puteți fi siguri de manevrarea profesionistă a mărfurilor dumneavoastră și gestionarea corectă a disputelor privind livrarea.

Mai multe sfaturi generale despre cum să faceți cumpărături on-line în siguranță sunt disponibile aici: https://www.europol.europa.eu/ecommerce

eComm2020 este o operațiune creată în cadrul ciclului de politici EMPACT – Obiectivul Fraude cu Carduri de Plată. Această operațiune este o continuare a activității Grupului de Lucru pentru Comerțul Electronic, un parteneriat public-privat care a luat naștere în 2014, cu membri relevanți în domeniu, inclusiv Merchant Risk Council – o rețea de 535 de comercianți on-line din întreaga lume.

La campania eComm2020 pentru cumpărături on-line mai sigure, din acest an, participă: Austria, Columbia, Croaţia, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Spania și Statele Unite ale Americii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS