În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi din cadul I.J.J Dolj, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, D.S.P, A.N.P.C., şi I.T.M. Dolj, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 440 de forţe de ordine.
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încat să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
De asemenaea, poliţiştii rutieri şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj, în colaborare cu inspectori din cadrul I.SC.T.R., au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 160 de societăți comerciale, 230 de locaţii de interes, 280 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata peste 4.700 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 45.000 de lei, din care 162 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 20 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.
Poliţiştii rutieri au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, din care 9 sancţiuni, în valoare totală de peste 10.000 de lei, iar ca măsură complementară au reţinut 7 permise de conducere şi au retras 2 certificat de înmatriculare.
Totodată, politiștii au constatat 1 infracțiune la regimul rutier.