0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia acuză că Alexei Navalnîi ar fi putut fi otrăvit în Germania sau în avionul spre Berlin

Rusia acuză că Alexei Navalnîi ar fi putut fi otrăvit în Germania sau în avionul spre Berlin

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi că criticul Kremlinului Alexei Navalnîi, căruia i s-a făcut rău într-un zbor dinspre Siberia către Moscova pe 20 august și a fost transferat ulterior cu avionul la Berlin pentru a fi tratat, ar fi putut fi otrăvit în Germania sau în avionul cu care a fost dus în capitala germană, relatează Reuters.

Mostrele de sânge recoltate de la Navalnîi a confirmat prezența neurotoxinei Noviciok, a spus Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Otrăvirea a înrăutățit relațiile dintre Rusia și Vest, care a sancționat mai mulți oficiali ruși apropiați ai președintelui Putin.

”Avem toate motivele să credem că toate, tot ceea ce i s-a întâmplat acestuia (Navalnîi) cu privire la cum a ajuns agentul toxic în corpul său, s-ar fi putut întâmpla în Germania sau în avionul în care a fost urcat şi trimis la clinica Charite”, a declarat Serghei Lavrov într-o nouă conferinţă online.

El nu a specificat vreo dovadă.

Aleksei Navalnîi a fost tratat în spitalul Charite din capitala Germaniei, timp de 32 de zile și a fost externat în septembrie.
Luna trecută, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au impus sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi apropiaţi lui Putin, ca răspuns la otrăvirea lui Navalnîi.

Lavrov a declarat, joi, că Rusia va anunţa în curând măsurile de retorsiune luate împotriva oficialilor francezi și germani.
Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Navalnîii care se recuperează în Germania.
Urme ale agentului Noviciok au fost găsite şi în corpul dublului agent rus Sergei Skripal şi al fiicei sale, otrăviţi la Londra în 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS