0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a emis o alertă pentru măşti neconforme

România a emis o alertă pentru măşti neconforme

România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, vineri dimineaţa, şeful Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Paul Anghel pe Facebook.

Recent, ANPC a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse.

Preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, a precizat pe 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că acele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS