7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate11.266 de teste au fost prelucrate în ultimele 24 de ore

11.266 de teste au fost prelucrate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, la nivel național, au fost prelucrate 3.702.328 de teste. Dintre acestea, 11.266 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.499  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.767 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.397 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.229 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.152 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 17 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.522 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 noiembrie a.c., 9.930 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.988.595 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS