Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.733.410 de teste. Dintre acestea, 31.082 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.868 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.214 la cerere.
Pe teritoriul României, 46.884 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.382 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.262 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.412 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.046 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 noiembrie a.c., 7.633 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.308.631 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.