Capsula Dragon construită de SpaceX a ajuns cu bine în noaptea de luni spre marți, după o călătorie de 27 de ore către Stația Spațială Internațională. La bord sunt patru astronauți: trei americani și un japonez. Cele două faze ale andocării s-au desfășurat fără incidente, potrivit edition.
Cei patru astronauţi – Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker de la NASA şi Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA, – au fost primiţi de Kate Rubins, de la NASA, şi de ruşii Serghei Râjikov şi Serghei Kud-Svercikov şi vor rămâne acolo şase luni. Ei vor sta șase luni în laboratorul spațial situat la 400 km altitudine față de nivelul mării.
SpaceX va lansa două zboruri cu echipaj uman pentru NASA în 2021 și patru misiuni cargo în următoarele 15 luni.
Capsula Dragon cu patru astronauţi în interior s-a separat cu succes de racheta Falcon 9 a companiei SpaceX la scurt timp după lansarea acesteia duminică seara de la centrul spaţial Kennedy din Florida.
Este al doilea zbor cu echipaj uman asigurat de SpaceX, o companie privată fondată de antreprenorul Elon Musk, după lansarea istorică a astronauţilor Bob Behnken şi Doug Hurley în luna mai la bordul unei nave spaţiale Crew Dragon.