Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.771.316 teste. Dintre acestea, 37.906 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.269 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.
Pe teritoriul României, 46.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.285 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.763 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.494 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 747 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 noiembrie a.c., 7.768 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.357.090 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.