-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIPS Teodosie a dat în judecată autoritățile pentru că au interzis pelerinajul de Sfântul Andrei

IPS Teodosie a dat în judecată autoritățile pentru că au interzis pelerinajul de Sfântul Andrei

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată autoritățile, cerând anularea deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța care interzice participarea la procesiuni şi pelerinaje a persoanelor din alte localități, fiind vorba mai exact despre pelerinajul de Sfântul Andrei de la sfârșitul acestei luni, potrivit hotnews.

  • „(…) E un drept religios încălcat. Nu avem încă termen la instanță, dar este o realitate. Pe plan european, peste tot în Europa, unde s-a acționat în instanță, le-a dat dreptul la liberă exprimare religioasă”, a declarat IPS Teodosie pentru Replica.

Pe portalul Tribunalului Constanţa este înregistrată, cu data de 18 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare parţială a HCJSU Constanţa nr. 72/10.11.20, cu privire la articolele ce interzic participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

Potrivit avocatei Diana Ivanovici Şoşoacă, acţiunea este înregistrată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa şi urmează să fie depusă o cerere, chiar în cursul zilei de vineri, pentru a se judeca de urgenţă, având în vedere faptul că la sfârşitul acestei luni este Praznicul Sf. Apostol Andrei şi conform tradiţiei urmează să fie organizat pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sf. Ap. Andrei, din comuna Ioan Corvin, judeţul Constanţa, scrie Agerpres.

  • „Noi cerem instanţei să constate neconstituţionalitatea parţială a unor articole şi puncte din articolele Hotărârii nr. 72/10.11.20 CJSU Constanţa, în conformitate cu drepturile ce decurg din Articolul 29 din Constituţia României, ce prevede că dreptul religios şi la manifestările religioase nu poate fi restrâns în niciun mod, este singurul care nu poate fi restrâns indiferent dacă este şi război”, a declarat avocata Arhiepiscopiei.

În 14 noiembrie, Arhiepiscopul Teodosie declara, pentru Agerpres, că dacă se va dovedi că va fi împiedicată organizarea pelerinajului anual de la Peştera Sf. Apostol Andrei, din data de 30 noiembrie, în temeiul unor măsuri de limitare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus, atunci va căuta soluţii în instanţă pentru a ţine datinile bisericeşti.

„Cum să nu ajung eu la peşteră în ziua Sfântului Andrei şi cum să nu ajungă constănţenii acolo? Este imposibil! Eu cred că pot să ajungă toţi românii căci este cu adevărat apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare naţională şi chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare naţională, Sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 Decembrie, de asemenea, sărbătoare naţională, care ţine de unirea tuturor românilor într-o singură ţară…

Eu nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care nu au logică şi care ne restrâng drepturile noastre de închinători şi voi începe demersurile, caut nişte avocaţi foarte serioşi, pentru că nu putem să fim împiedicaţi să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră strămoşească spirituală. Vom ţine toate regulile sanitare, căci este un loc atât de larg acolo, şi ne vom face tradiţiile religioase”, spunea IPS Teodosie.

Recent, IPS Teodosie s-a aflat în fruntea unui sobor de preoți care au oficiat o slujbă religioasă noaptea, pe străzile comunei constănțene Cogealac, pentru „alungarea” COVID-19. Mai mulţi locuitori s-au alăturat soborului de preoți, în total fiind vorba despre peste 20 de oameni. În spatele alaiului a circulat o dubiță cu boxe prin care răsuna slujba.

În perioada pandemiei, IPS Teodosie s-a făcut remarcat prin mai multe declarații și acțiuni controversate. În 16 mai, a doua zi după instaurarea stării de alertă, arhiepiscopul Tomisului a împărtăşit mai mulţi copii pe treptele din faţa catedralei Sf. Petru şi Pavel din Constanţa, folosind acelaşi potir şi aceeaşi linguriţă.

De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului a luat o decizie fără precedent- să refacă în noaptea de 25 spre 26 mai slujba de Înviere în toate bisericile și mănăstirile care țin de arhiepiscopie, decizie criticată de către Patriarhie.

La începutul lunii iulie, în plină pandemie, arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă la care au participat câteva sute de oameni în condiții de zero distanțare socială sau măști de protecție și sfidând chiar regulile transmise de Patriarhie la redeschiderea bisericilor. Slujba a avut loc la o mănăstire din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini din județul Suceava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS