Verdict final, Statul Georgia validează oficial victoria lui Joe Biden în alegeri. Statul american Georgia a certificat oficial victoria candidatului democrat Joe Biden asupra republicanului Donald Trump în acest stat la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.
Guvernatorul Brian Kemp şi Brad Raffensperger au certificat fiecare în parte rezultatele scrutinului, care îi conferă lui Biden o marjă de victorie de peste 12.000 de voturi.
„Lucrând ca inginer de-a lungul vieţii mele, trăiesc după motto-ul ‘cifrele nu mint’ a declarat Raffensperger. „Cifrele reflectă verdictul poporului, nu o decizie a secretarului de stat, a instanţelor sau a oricărei campanii”, a adăugat el.
Fiecare stat din federaţia americană trebuie să certifice oficial voturile în următoarele zile şi săptămâni înainte de termenul limită de la începutul lunii decembrie.