Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost purtate luni și marți într-un pelerinaj prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, „pentru ca prezența lor să aducă, iarăși, credința că nu suntem singuri și că sfinții ne ocrotesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi”, a precizat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul într-un comunicat publicat pe site-ul eparhiei, potrivit Basilica.ro.
„Cei care credem în Dumnezeu, în El ne punem nădejdea. Și Îi cerem să ne ierte, să ne apere și să ridice această molimă. Știm, o va face după ce vom fi învățat lecția ce o însoțește!”, a mai scris Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a condus procesiunea, însoțind moaștele pe tot parcursul acestui pelerinaj.
Obștile mănăstirilor, lucrătorii din sănătate și credincioșii i-au ieșit sfântului în întâmpinare pe traseu cu lumânări aprinse și flori în mâini. La toate bisericile din locurile de popas s-au tras clopotele aproximativ două minute.
În prima zi, traseul a cuprins următoarele opriri:
- Mănăstirea Dragomirna,
- Siret,
- Spitalul Rădăuți,
- Mănăstirea Bogdana,
- Mănăstirea Putna,
- Mănăstirea Sihăstria Putnei,
- Mănăstirea Marginea,
- Mănăstirea Sucevița,
- Mănăstirea Moldovița,
- Sadova,
- Spitalul Vatra Dornei,
- Mănăstirea Gheorghițeni,
- Spitalul Câmpulung Moldovenesc,
- Gura Humorului,
- Spitalul Suceava.
Marți, sfântul a trecut pe la:
- Mănăstirea Probota,
- Dolhasca,
- Mănăstirea Cămârzani,
- Mănăstirea Râșca,
- Mănăstirea Sihăstria Râșca,
- Spitalul Fălticeni,
- Mănăstirea Slatina,
- Mănăstirea Voroneț,
- Mănăstirea Humor,
- Spitalul Județean Suceava, informează presa locală.
Moaștele sfântului au mai fost purtate în procesiune și la sfârșitul lunii martie, la inițiativa vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen. Atunci racla cu moaște a fost purtată doar prin municipiul Suceava.