0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvertizare de ninsori și vânt până mâine

Avertizare de ninsori și vânt până mâine

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte, polei, în intervalul 07 decembrie, ora 14.00 – 8 decembrie, ora 10:00, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură.

În intervalul menționat, în zonele menționate va ninge și se va depune strat de zăpadă.

Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.

În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.

În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS