0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoca Cola, PepsiCo și Nestlé - cei mai mari poluatori cu plastic din lume și în 2020

Coca Cola, PepsiCo și Nestlé – cei mai mari poluatori cu plastic din lume și în 2020

Companiile Coca-Cola, PepsiCo și Nestlé au fost desemnate cei mai mari poluatori cu plastic din lume pentru al treilea an consecutiv, relatează The Guardian, citat de hotnews.

Cola-Cola a fost desemnată poluatorul numărul 1 cu plastic al lumii de către Break Free From Plastic, în auditul său anual, după ce sticlele companiei au fost cele mai frecvent descoperite pe plaje, în râuri, parcuri și alte locații în 51 din cele 55 de țări analizate.

Anul trecut sticlele Coca Cola au fost cele mai frecvent aruncate în 37 din 51 de țări analizate.

Deșeurile de plastic provenite de la Coca Cola sunt mai numeroase decât cele de la PepsiCo și Nestlé la un loc: activiștii au găsit 13.834 de sticle cu brandul Coca Cola, 5.155 cu cel al PepsiCo și 8.633 Nestlé.

Coca Cola nu vrea să renunțe la sticlele de plastic

Auditul anual Break Free From Plastic, realizat de 15.000 de voluntari din întreaga lume, reprezintă cea mai mare analiză de acest gen din lume, identificând mărcile cu cel mai mare număr de produse de plastic aruncate în natură.

Anul acesta, activiștii au strâns 346.494 de sticle de plastic, dintre care 63% erau marcate clar cu un brand.

Coca Cola a devenit ținta criticilor mai devreme în cursul acestui an după ce a anunțat că nu va renunța la sticlele de pastic deoarece sunt populare în rândul consumatorilor.

Un raport din luna martie al ONG-ului Tearfund a arătat că PepsiCo, Coca Cola, Nestlé și Unilever sunt responsabile de jumătate de tonă de poluare cu plastic anual în șase țări în curs de dezvoltare.

„Cele mai mari companii poluatoare din lume pretind că lucrează din greu pentru a rezolva poluarea cu plastic dar în schimb continuă să producă ambalaje de unică folosință dăunătoare”, afirmă Emma Priestland, coordonatoarea campaniei globale Break Free From Plastic.

Pachețelele de unică folosință, mucurile de țigări și sticlele de plastic – cele mai nereciclabile deșeuri

Până la 91% din toate deșeurile din plastic generate vreodată nu au fost reciclate și au sfârșit prin a fi incinerate, au ajuns în gropi de gunoi sau în natură, potrivit unui studiu din 2017.

Cele mai comune deșeuri nereciclabile din natură sunt reprezentate de pachețele de unică folosință, folosite pentru a comercializa cantități mici din produse ca șampon, ketchup sau cafea, acestea fiind urmate de mucurile de țigară și sticlele din plastic, potrivit auditului din acest an al Break Free From Plastic.

Reprezentanții Coca Cola au declarat că lucrează pentru a remedia problema și a contestat afirmațiile potrivit cărora nu înregistrează progrese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS