Fostul ginere al lui Vladimir Putin a cumpărat acțiuni de 380 de milioane de dolari la cea mai mare companie petrochimică din Rusia cu doar 100 de dolari după ce s-a căsătorit cu fiica liderului de la Kremlin, scriu jurnaliștii de la site-ul de investigații iStories și Moscow Times.
Kirill Shamalov a cumpărat 3,8% din producătorul de petrochimice Sibur printr-o rețea de companii offshore
Kirill Shamalov a cumpărat 3,8% din producătorul de petrochimice Sibur printr-o rețea de companii offshore la câteva luni după ce s-a căsătorit cu Ecaterina Tihonova în februarie 2013, scrie iStories, citând emailuri private.
Tihonova este cea mai tânără dintre fiicele lui Putin, potrivit presei ruse.
Sibur a fost evaluată, chiar de Shamalov, la 10 miliarde de dolari
Sibur a fost evaluată, chiar de Shamalov, la 10 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că cei 100 de dolari au reprezentat o sumă de 3,8 milioane de ori mai mică decât valoarea de piață.
Opozantul Alexei Navalnii a caracterizat achiziția făcută cu 100 de dolari drept ”un cadou de nuntă de 380 de milioane de dolari”.
În 2015, Navalnii încercat să-l dea în judecată – fără succes – pe Vladimir Putin pentru un împrumut de stat de 1,75 mld. de dolari pentru Sibur, când Shamalov era al doilea cel mai mare acționar al companiei, cu 21,3%.