-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoiembrie 2020, cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată

Noiembrie 2020, cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată

Noiembrie 2020 a fost cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată în lume, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistraţi vreodată în epoca modernă, a informat azi AFP, citată de tvr.

Perioada de 12 luni cuprinsă între decembrie 2019 şi noiembrie 2020 a avut o temperatură medie cu 1,28 grade Celsius peste temperaturile medii din era preindustrială, a explicat Copernicus în bilanţul său climatic lunar publicat atăzi.

În contextul în care ultimii cinci ani au fost deja cei mai calzi înregistraţi vreodată, cifra anunţată apropie periculos de mult planeta Terra de plafonul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris.

Acest pact, semnat în 2015 de circa 200 de state care s-au angajat să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, vizează limitarea creşterii temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius – sau în cel mai rău caz cu cel mult 2 grade Celsius – în raport cu era preindustrială pentru a limita impactul devastator al furtunilor, secetelor şi valurilor de caniculă.

Semnale de alarmă

În condiţiile în care planeta noastră s-a încălzit deja cu peste 1 grad Celsius, temperatura sa medie creşte în continuare, în medie, cu 0,2 grade Celsius per deceniu de la sfârşitul anilor 1970, au dezvăluit administratorii programului Copernicus în bilanţul lor climatic lunar.

În ceea ce priveşte luna noiembrie, la nivel global, temperatura a depăşit semnificativ (cu 0,13 grade Celsius) recordul precedent deţinut la egalitate de lunile noiembrie 2016 şi noiembrie 2019, situându-se cu 0,77 grade Celsius peste media temperaturilor înregistrate în lunile noiembrie în perioada 1981-2010.

„Aceste recorduri (de temperatură) sunt în concordanţă cu tendinţa pe termen lung de încălzire globală”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, făcând apel la liderii politici să „vadă aceste recorduri drept semnale de alarmă şi să caute cele mai bune modalităţi de a respecta angajamentele Acordului de la Paris”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS