7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCristian Rizea a dobândit cetățenia Republicii Moldova prin fals în declarații

Cristian Rizea a dobândit cetățenia Republicii Moldova prin fals în declarații

Procurorii din Republica Moldova au stabilit că fostul deputat român Cristian Rizea a obținut cetățenia prin fals în declarații. Procuratura Generală de la Chișinău anunță că a deschis un dosar penal pentru fals în declarații, care, potrivit legislației Republicii Moldova, „se pedepsește cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani”.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale a Republicii Moldova, fostul deputat român a fost recunoscut cetățean al Republicii Moldova în condițiile în care prin sentința din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Ce spun procurorii

„În cadrul investigațiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetățeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală”, se arată în comunicat.

Procurorii precizează că fostului deputat român i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova printr-un decret al președintelui din 2 noiembrie 2020.

În decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS