Un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat în carantină pentru noul coronavirus, a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce s-a dus la serviciul local de evidenţa populaţiei pentru a-şi schimba cartea de identitate, scrie agerpres.
Incidentul a fost sesizat Poliţiei de angajaţii SPCLEP Hunedoara, care au anunţat că la ghişeul de lucru cu publicul s-a prezentat o persoană care figura ca aflându-se în carantină până pe 19 decembrie.
„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 53 de ani, din municipiul Hunedoara, care figura în carantină din data de 6 decembrie până în data de 19 decembrie, dar care s-a prezentat la SPCLEP Hunedoara deoarece îi expirase buletinul”, a arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.