România a înregistrat în octombrie 2020 cel mai mare număr de decese din a zecea lună a anului din ultimele decenii, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS) privind mișcarea naturală a populației.
Datele sugerează că octombrie a fost a cincea lună la rând în care în România a înregistrat o supramortalitate, explicată doar parțial de decesele din cauza Covid-19. În plus, supramortalitatea din octombrie este cea mai amplă din ultimii ani.
Creștere de 30,4% a deceselor
Astfel, în luna octombrie 2020, în România s-au înregistrat 27.491 decese, cu 6.412 (sau 30,4%) mai multe decât în octombrie 2019, relevă datele INS. Spre comparație, numărul de decese din septembrie 2020 a fost cu doar 15,8% mai mare decât cel raportat în a noua lună din 2019.
Supramortalitatea statistică din a noua lună a anului a venit în contextul în care 1.204 de decese din cauza Covid-19 au fost anunțate oficial de autorități între 1 și 30 septembrie 2020.
“În luna octombrie 2020, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (11.535 decese, reprezentând 42% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.812 decese, reprezentând 24,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 5.248 decese (19,1%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (109 decese) și 0-4 ani (127 decese)”, a precizat INS.
Supramortalitate și în lunile anterioare
Datele publicate în urmă cu o lună au arătat că, și în luna septembrie, în România 21.973 decese, cu 2.991 (sau 15,8%) mai multe decât în septembrie 2019 și cel mai mare număr de decese din a noua lună a anului din ultimii ani.
De asemenea, în iunie, iulie și august, România a înregistrat cel mai mare număr de decese din a șasea lună a anului din ultimii 10 ani, pe fondul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.
Anterior, datele oficiale au mai sugerat o ușoară supramortalitate în luna aprilie, pe care INS a pus-o în legătură cu Covid-19. În martie, Covid-19 nu a avut un impact statistic sesizabil asupra mortalității din România, când au fost raportate primele decese asociate cu infecția cu coronavirus. În 22 martie s-au raportat primele decese în România asociate cu Covid-19.
Supramortalitatea, doar parțial cauzată de Covid
Până la finalul lunii octombrie, autoritățile din România au anunțat oficial 6.968 de decese asociate cu Covid-19 (adică la persoane care, la data decesului, erau confirmate oficial cu infecție cu coronavirusul SARS-CoV-2), ceea ce înseamnă 2.143 de decese înregistrate doar pe parcursul lunii octombrie (excluzându-le pe cele din martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august și septembrie).
Aceste decese asociate în mod direct cu Covid-19 reprezintă doar o treime (33,4%) din supramortalitatea raportată în luna octombrie față de aceeași lună din 2019.
Totuși, peste 95% dintre cei decedați aveau alte afecțiuni preexistente, unele în stadiu avansat.
În primele 10 luni din acest an, numărul total de decese din România a crescut cu 9.020 față de aceeași perioadă din 2019, până la 225.826. Însă evoluția a fost inegală: scăderi accentuate în primele trei luni ale anului și în luna mai față de aceeași perioadă din 2019 și 6 luni de creștere – aprilie, iunie, iulie, augus, septembrie și octombrie.