4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben de ploi în zece județe

Cod galben de ploi în zece județe

Administrația Națională de Meteorologie au emis vineri o atenționare Cod galben de ploi puternice în zece județe, de sâmbătă până duminică. La munte va ninge, iar rafalele de vânt vor ajunge la 80 de kilometri pe oră.

Atenționarea Cod galben intră în vigoare sâmbătă la ora 8.00 și expiră duminică la ora 10.00, conform ANM.

Județele vizate sunt:

  • Gorj,
  • Vâlcea,
  • Sibiu,
  • Brașov,
  • Argeș,
  • Dâmbovița,
  • Prahova,
  • Buzău,
  • Vrancea,
  • Covasna.

Fenomenele se vor manifesta cu precădere în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 de metri, ploi. Acestea vor fi în general importante cantitativ și se vor acumula peste 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice și estice se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe alocuri 15…20 l/mp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS