5.1 C
Craiova
duminică, 19 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRudy Giuliani a părăsit spitalul după ce a fost tratat de COVID-19

Rudy Giuliani a părăsit spitalul după ce a fost tratat de COVID-19

-

Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui Donald Trump, a părăsit spitalul miercuri după ce a petrecut patru zile acolo luptându-se cu coronavirusul.

Rudy Giuliani a declarat joi că a primit un tratament „miraculos” împotriva coronavirusului care i-a permis să părăsească spitalul după numai patru zile, potrivit CNN.

„Tratamentul pe care mi l-au acordat asistentele şi medicii de la Spitalul MedStar din Georgetown a fost miraculos. M-am internat cu simptome grave. Şi am ieşit mai bine ca niciodată”, a scris Giuliani pe Twitter

Anterior, Giuliani declarase la un interviu la radio că a primit o terapie cu anticorpi experimentală şi medicamentul Remdesivir, acelaşi tratament care i s-a oferit şi lui Trump în octombrie, când acesta s-a luptat la rândul său cu COVID-19.

În vârstă de 76 de ani, fostul primar al oraşului New York, care s-a ocupat de contestaţiile în justiţie ale preşedintelui pentru răsturnarea rezultatelor alegerilor din noiembrie, a spus că statutul său de „celebritate” a făcut să primească o îngrijire mai bună.

Anunţul că Giuliani a contractat coronavirusul a fost făcut duminică de Trump.

Giuliani este cel mai recent membru al cercului de apropiaţi al lui Trump care se laudă că a primit aceste tratament experimental anti-coronavirus, care este inaccesibil pentru marea majoritate a americanilor.

Secretarul pentru locuinţe şi dezvoltare urbană, Ben Carson, şi fostul guvernator de New Jersey, Chris Christie, au primit acelaşi tip de îngrijire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Superliga / Universitatea Craiova – Dinamo, astăzi, ora 20.30

Universitatea Craiova are parte astăzi, de la ora 20.30,...

ȘTIRI GdS