Compania britanică EG Group va prelua un lanţ de 285 de benzinării OMV din sudul Germaniei pentru suma de 485 de milioane de euro, a anunţat luni acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă.
Cele 285 benzinării OMV sunt concentrate în regiunile Bavaria şi Baden-Württemberg având un grad limitat de integrare cu rafinăria OMV din Germania, care este specializată pe produse petrochimice. În conformitate cu termenii tranzacţiei, EG Group va prelua şi datoriile benzinăriilor OMV, ceea ce ridică valoarea totală a afacerilor preluate la 614 milioane de euro. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată pentru 2021.
Grupul austriac a precizat că rămâne angajat faţă de restul operaţiunilor sale din Germania, care sunt concentrate pe operaţiunile de petrochimie de la rafinăria din Burghausen.
OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România.