6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANRE: Consumatorii de energie vor plăti acelaşi preţ pentru certificatele verzi anul viitor

ANRE: Consumatorii de energie vor plăti acelaşi preţ pentru certificatele verzi anul viitor

Anul viitor, consumatorii de energie vor plăti 0,063 lei/kWh în contul certificatelor verzi. Acest nivel este comparabil cu cel din acest an, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Cota obligatorie estimată de achiziţie de certificate verzi pentru operatorii economici care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi pentru anul 2021 a fost stabilită la valoarea de 0,4505 CV/MWh, pentru un consum de energie electrică prognozat de 44 TWh, potrivit Agerpres.

Totodată, Ministerul Economiei a estimat pentru anul 2021 a fi exceptată de la plata certificatelor verzi o cantitate de energie electrică de 8 TWh, au arătat reprezentanţii ANRE.

„Impactul mediu estimat în factura consumatorului final care suportă certificatele verzi aferente schemei de sprijin pentru anul 2021 este 0,063 lei/kWh, comparabil cu valoarea din 2020”, au precizat aceştia.

În acest moment, consumatorii plătesc, în factură, 0,0628641 lei pe kWh în contul certificatelor verzi. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS