Premierul slovac Igor Matovic a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat vineri guvernul pe site-ul său.
Potrivit agenţiei de presă slovace TASR, mai multe media slovace, printre care şi aktuality.sk, au anunţat şi ele că premierul formaţiunii OLaNO s-a îmbolnăvit de coronavirus, potrivit Reuters.
Ministrul agriculturii Jan Micovsky, tot din partidul OLaNO, a fost şi el testat pozitiv la COVID-19. Ministrul mediului, Jan Budaj, din aceeaşi formaţiune, se află în carantină după ce a intrat în contact cu un subordonat care fusese depistat cu coronavirus.