0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimele loturi de vaccin anti-Covid-19 Pfizer pentru UE au plecat de la fabrica din Belgia

Primele loturi de vaccin anti-Covid-19 Pfizer pentru UE au plecat de la fabrica din Belgia

Livrările de vaccin Pfizer/BioNTech, aprobat de Uniunea Europeană luni, au început astăzi, pentru a pregăti lansarea campaniilor de vaccinare în UE în weekend, anunță agerpres.

„Se lucrează acum cu toate forţele pentru a pregăti primele loturi pentru distribuţie”, a transmis Pfizer către agen’ia DPA într-un comunicat.

Acest vaccin anti-Covid-19 este primul care a primit undă verde în Uniunea Europeană şi este fabricat la Puurs, în nordul Belgiei.

„Camioanele sunt pregătite să plece de la fabrica din Puurs astfel încât autorităţile naţionale de sănătate din toată Europa să poată începe campaniile de vaccinare pe 27 decembrie”, a indicat Pfizer.

Loturile de vaccin, escortate de poliție

Comisia Europeană a acordat autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului, dezvoltat în comun de Pfizer şi BioNTech, în urma evaluării pozitive din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Vaccinul poate fi administrat de acum persoanelor de peste 16 ani din ţările UE, excepţie făcând femeile însărcinate, care vor fi tratate caz cu caz, potrivit EMA.

Pfizer a refuzat să dea detalii despre livrări, invocând „raţiuni de securitate”.

Potrivit unui jurnalist al agenţiei France Presse, trei camioane frigorifice au părăsit în această dimineaţă fabrica din Puurs, între orele 09.00 şi 10.00.

Operaţiunea, care a recurs la mijloacele logistice ale companiei de transport belgiene H. Essers, s-a desfăşurat sub supravegherea poliţiei, câte două maşini escortând fiecare camion. Presa a fost ţinută la distanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS