-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcert inedit de Crăciun la Notre-Dame, în timpul reconstrucţiei catedralei

Concert inedit de Crăciun la Notre-Dame, în timpul reconstrucţiei catedralei

Pentru prima dată de la incendiul care aproape a distrus-o, catedrala Notre-Dame din Paris a găzduit un concert coral din Ajunul Crăciunului, o tradiţie anuală în Franţa.

Într-o concesie a faptului că edificiul este încă în curs de refacere, coriştii purtau căşti şi costume de protecţie, iar publicul nu a avut acces, transmite Mediafax.
Concertul a fost înregistrat în catedrală la începutul acestei luni şi a fost transmis la televiziunea franceză joi, înainte de miezul nopţii. Corul a interpretat piese clasice de Mozart şi Schubert, dar şi un repertoriu mai accesibil, inclusiv „Jingle Bells”.

Catedrala, un punct de reper al arhitecturii gotice datând din secolul al XIII-lea şi o atracţie turistică majoră, a luat foc pe 15 aprilie 2019. Incendiul a distrus turla şi acoperişul.
Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să refacă catedrala în termen de cinci ani.
Până în prezent, majoritatea lucrărilor de pe amplasament s-au concentrat pe asigurarea siguranţei clădirii, inclusiv eliminarea plumbului toxic de pe acoperiş.
În luna aprilie a acestui an, şapte persoane au avut voie să participe la o ceremonie religioasă în catedrală pentru a marca Vinerea Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS