0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBoris Johnson dă asigurări că Regatul Unit va fi „cel mai bun prieten şi aliat“ al UE

Boris Johnson dă asigurări că Regatul Unit va fi „cel mai bun prieten şi aliat“ al UE

Boris Johnson, premierul britanic, a dat asigurări miercuri, în ajunul ieşirii Regatului Unit de pe piaţa unică europeană, că ţara sa va rămâne „cel mai bun prieten şi aliat” al Uniunii Europene. Acesta le-a cerut parlamentarilor britanici, care urmează să se pronunţe prin vot în cursul după-amiezii asupra acordului comercial cu Bruxellesul, să sprijine acordul şi astfel „să deschidă un nou capitol în istoria naţională”, transmite BBC.

Într-un discurs în faţa parlamentarilor, Johnson a declarat că acordul cu UE – încheiat în ajunul Crăciunului – a permis Regatului Unit „să preia controlul asupra legilor noastre şi a destinului nostru naţional”. Acesta a subliniat totodată că Londra intenţionează să fie „cel mai bun prieten şi aliat” al UE, potrivit Agerpres.

„Brexit-ul nu este sfârşitul, ci începutul“

„Brexit-ul nu este sfârşitul, ci începutul. Acum, ne revine tuturor responsabilitatea de a profita la maximum de puterile pe care le recuperăm, instrumentele pe care le-am luat înapoi”, a insistat Johnson în discursul care a dat startul celor cinci ore de dezbatere din Parlamentul britanic, care urmează să înceapă la 14:30 GMT.

„Scopul central al acestui acord este să realizeze un lucru despre care poporul britanic a simţit mereu că poate fi realizat” şi anume ca Regatul Unit să „facă comerţ şi să coopereze cu vecinii noştri europeni în termenii cei mai strânşi de prietenie şi bunăvoinţă, păstrându-ne în acelaşi timp controlul suveran asupra legilor şi asupra destinului nostru naţional”, a insistat Johnson.

„Dorim o nouă relaţie între Regatul Unit şi UE, în calitate de egali suverani, aduşi împreună de prietenie“

Premierul britanic a mai apreciat că a existat „un fir unificator” în document, acela de a dori „o nouă relaţie între Regatul Unit şi UE, în calitate de egali suverani, aduşi împreună de prietenie, comerţ, istorie, interese şi valori, respectând totodată libertatea de acţiune a celuilalt şi recunoscând că nu avem de ce să ne temem dacă uneori alegem să facem lucrurile diferit”.

Este de aşteptat ca acordul să primească sprijinul parlamentului britanic

Este de aşteptat ca acordul să primească sprijinul parlamentului britanic, datorită majorităţii ample a Partidului Conservator al lui Johnson în Camera Comunelor şi al sprijinului din partea Partidului Laburist.

Liderul laburist, Keir Starmer, a declarat că acordul „subţire” nu face suficient pentru a proteja locurile de muncă

Liderul laburist Keir Starmer – care a făcut campanie împotriva Brexit-ului – a declarat că acordul „subţire” nu face suficient pentru a proteja locurile de muncă, mediul şi drepturile muncitorilor. Însă, în pofida obiecţiilor formulate de membri importanţi ai partidului său, Starmer le-a cerut parlamentarilor laburişti să voteze pentru acord, în condiţiile în care alternativa în acest moment ar fi o ieşire din UE fără acord, care în opinia sa ar fi chiar mai dăunătoare pentru economia britanică.

Toate celelalte partide de opoziţie – printre care Partidul Naţional Scoţian (SNP), liberal-democraţii, partidul galez Plaid Cymru şi toate formaţiunile politice nord-irlandeze reprezentate la Westminster – au anunţat că vor vota împotriva acordului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS