5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus în România: Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România: Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Alte 4.875 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 24.822 de teste. Bilanțul a ajuns la 627.941, potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au murit alte 127 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.149 de pacienți.

Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.875 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 839 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 15.596 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 29.12.2020 (10:00) – 30.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 de decese (71 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt. Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS