6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFilmul care dorește să redea studiourilor Buftea strălucirea de altădată

Filmul care dorește să redea studiourilor Buftea strălucirea de altădată

Bobby Păunescu depune astăzi la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, dosarul cu solicitarea de finanțare pentru noul său film, „Fantomele”, potrivit evz.ro.

Scenariul filmului este realizat de Bobby G.M. Păunescu în colaborare cu americanul Kent Jones, președintele prestigioasei Societăți de Film Lincoln Center și colaborator al lui Martin Scosese, iar regia îi aparține de asemenea lui Păunescu.

Subiectul filmului se referă la activitatea spionilor deplin conspirați, cei obligați să rupă toate legăturile cu viața lor trecută și cărora li se crea o nouă identitate falsă, atunci când erau trimiși într-o misiune. Acești spioni sunt numiți în jargonul de specialitate „fantome”, de unde și titlul filmului.

Bobby Păunescu colaborează cu Paramount și 20th Century fox

Bobby Păunescu ne-a dezvăluit, într-o discuție în exclusivitate, faptul că este vorba despre o mega-producție, cu un buget de 14 milioane de euro.

De fapt, va fi o coproducție România-Italia-Statele Unite, care va fi filmată în proporție de 70% la studiourile Buftea și la Alexandru Sahia, adică ceea ce se cheamă adevărata industrie cinematografică din România.

La colaborare vor mai participa Studiourile Fandango din Italia și faimoasele Paramount și 20th Century Fox.

Filmările sunt programate să dureze zece săptămâni în România, una în Italia și două în Statele Unite.

Acțiunea filmului, bazată pe fapte reale, se desfășoară la sfârșitul anilor 1970, în ultima perioadă a Războiului Rece. Bobby G.M. Păunescu spune că documentarea pentru acest film a durat trei ani de zile, în care „am discutat cu mulți dintre cei care au avut legătură cu subiectul și cărora, evident (zâmbește) nu le pot dezvălui identitatea”.

„Sperăm să fie prima co-producție majoritar românescă de la perioada de aur când la București veneau Kirk Douglas (care a fost la un pas să joace în „Dacii” lui Sergiu Nicolaescu – n.r.) sau Orson Welles și se minunau de ce vedeau la studiourile Buftea.”

Distribuția „Fantomelor” este una numeroasă, iar Bobby G.M. Păunescu afirmă că în ea își vor găsi locul marii actori români „neglijați în ultimii ani”.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a preluat la începutul anului acesta, de la Comisia Națională de Prognoză, atribuțiile privind schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice și a producției de film din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS