4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii care merg în Belgia vor sta în carantină 14 zile

Românii care merg în Belgia vor sta în carantină 14 zile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, potrivit noilor modificări introduse de autorităţile belgiene, care intră în vigoare la data de 31 decembrie 2020, orice persoană (rezidentă sau nerezidentă) care soseşte în Regatul Belgiei după o şedere de cel puţin 48 de ore într-o zonă roşie, inclusiv România, trebuie să intre în carantină la domiciliu sau într-o altă locaţie declarată de către persoana în cauză. Această măsură se poate încheia numai după efectuarea, în a şaptea zi de carantină, a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Porivit MAE, măsura va rămâne în vigoare cel puţin până la data de 15 ianuarie 2021.

Totodată, conform informaţiilor comunicate de autorităţile belgiene, persoanele rezidente în Regatul Belgiei care se întorc dintr-o zonă roşie unde au stat mai mult de 48 de ore trebuie să efectueze două teste moleculare tip PCR, respectiv în prima zi şi în a şaptea zi de carantină. Începând cu data de 2 ianuarie 2021, aceste persoane vor recepţiona un mesaj tip SMS după întoarcerea pe teritoriul belgian, care le va permite să se prezinte la un centru de testare.

Excepție de la carantină

Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura efectuării carantinei:

  • persoanele care îndeplinesc funcţii critice în sectoare esenţiale, în baza unui certificat emis de angajator;
  • până pe 4 ianuarie 2021, rezidenţii care s-au deplasat în străinătate din motive profesionale pot obţine o derogare în baza unui certificat de la angajator, care să ateste scopul profesional al călătoriei; începând cu data de 4 ianuarie 2021, chestionarul de autoevaluare al Formularului de localizare a pasagerilor va lua în considerare călătoriile de afaceri certificate de angajator;
  • studenţii pot întrerupe carantina, în mod excepţional, doar pentru a susţine un examen.

Rezultat negativ pentru intrarea în Belgia

Pentru persoanele nerezidente în Regatul Belgiei, rămâne în vigoare condiţia de a prezenta, atât la îmbarcare, cât şi la sosirea în acest stat dintr-o zonă roşie, inclusiv România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian, într-un laborator acreditat din statul de provenienţă şi certificat de un medic sau farmacist biolog, emis într-una din limbile franceză, neerlandeză, germană sau engleză, în format fizic (imprimat pe hârtie) sau electronic (şi să poată fi consultat imediat).

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ la intrarea în Regatul Belgiei următoarele categorii de persoane care provin dintr-o zonă roşie, inclusiv România:

  • persoanele rezidente în Regatul Belgiei;
  • persoanele cu vârsta sub 12 ani;
  • persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau maritimă şi care nu s-au aflat în străinătate mai mult de 48 de ore sau care vor rămâne în Regatul Belgiei pentru maximum 48 de ore;
  • persoanele care călătoresc pe cale aeriană şi rămân exclusiv în zona de tranzit a aeroportului, fără a intra pe teritoriul belgian.

Informații utile

Totodată, MAE aminteşte că toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian, formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la: https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum şi persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore sunt exceptate de la măsura completării formularului. Călătorii sunt rugaţi să urmeze instrucţiunile autorităţilor belgiene referitoare la carantinare primite prin e-mail/SMS, în urma completării formularul Passenger Locator Form.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0032(0)2 344 0854.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS