2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii pot aplica până la 30 iunie pentru statutul de rezident în Regatul Unit

Românii pot aplica până la 30 iunie pentru statutul de rezident în Regatul Unit

Românii pot aplica până la 30 iunie 2021 pentru statutul de rezident în Regatul Unit,  astfel încât să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca şi până acum, informează Ambasada României la Londra.

Reprezentanţa diplomatică a României aminteşte că şi cei cu vârste între 0 şi 21 de ani trebuie să fie înregistraţi pentru noul statut de rezident EUSS pentru a putea continua să locuiască alături de părinţi în Regatul Unit. La fel trebuie să procedeze toţi cetăţenii statelor UE aflaţi în situaţie similară.

Peste 600.000 de români au primit până acum statutul de rezident sau statutul de rezident temporar în Regatul Unit. Statutul le garantează dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiţionări suplimentare, de a avea acces gratuit la sistemul de sănătate britanic şi acces la sistemul de învăţământ, inclusiv pentru continuarea studiilor fără condiţionări suplimentare, de a accesa fondurile publice (ajutor social, ajutor de şomaj etc) în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile legale şi de a circula liber spre sau din Regatul Unit fără condiţionări suplimentare.

Obţinerea statutului de rezident permite o absenţă de până la 5 ani din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate. În cazul celor care au obţinut rezidenţă temporară este permisă o absenţă de până la 2 ani consecutivi din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS