5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePetrecerea ilegală cu mii de participanți din Franța a continuat până azi

Petrecerea ilegală cu mii de participanți din Franța a continuat până azi

Aproximativ 2.500 de persoane au participat la o petrecere ilegală de Anul Nou într-un depozit părăsit din nord-vestul Franţei şi s-au confruntat violent cu poliţia joi, iar evenimentul a continuat și vineri noapte, relatează presa franceză, citată de news.ro.

Potrivit presei locale, citată de Le Figaro, petrecerea s-a terminat sâmbătă dimineața, cu puțin timp înainte de ora 08,00. „Nu a avut loc o intervenție a forțelor de ordine”, a precizat prefectura, care a evocat o „întrerupere a sunetului”.

Bătaie cu jandarmii și mașini incendiate

Oamenii au organizat petrecerea ilegală în Lieuron, în apropiere de Rennes (Bretania), după ce au avut loc altercaţii cu poliţia, au transmis autorităţile locale. Mulţi încă se aflau la faţa locului, vineri, când perimetrul a fost izolat.

În cursul acestor confruntări, „o mașină a jandarmeriei a fost incendiată, alte trei degradate iar în militari au fost aruncate sticle și pietre, care au provocat răni ușoare”, au transmis autorităţile.

Petrecere bine organizată, cu mâncare și pături

Mai mulţi oameni au dormit în maşini înainte de a reveni la petrecere, a scris Le Monde.

Unii dintre ei au spus că vor să rămână aici până duminică, în timp ce alţii sperau să petreacă până marţi.

Potrivit acestora, petrecerea a fost „bine organizată”, cu mâncare și pături distribuite pentru a lupta cu frigul, în două hangare și deci cu „două atmosfere” diferite.

La această petrecere, de care au aflat „din gură în gură”, „au participat chiar și străini, spanioli și italieni”, au spus ei.

În această dimineaţă, participanții au început să părăsească zona.

Adunările sunt interzise în Franţa pentru a preveni răspândirea Covid-19

Vineri seară, ministru francez de Interne, Gérald Darmanin, a organizat o întâlnire de urgenţă pentru a discuta problema.

El a spus că toate căile de acces pentru vehicule au fost blocate şi că peste 200 de oameni au primit avertismente verbale din partea poliţiei.

Astfel de adunări sunt interzise în Franţa pentru a preveni răspândirea de Covid-19, iar o restricţie de mobilitate (care începe la ora 20:00 şi se încheie la ora 06:00) este aplicată pe tot teritoriul ţării. Ea nu a fost ridicată nici pentru noaptea de Anul Nou.

Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a spus că în Franţa au fost trimişi în teren 132.000 de poliţişti pentru a asigura securitatea în noaptea de Anul Nou şi faptul că este respectată restricţia de mobilitate.

Petrecere cu 300 de participanți la Marsilia

Poliţiştii au fost instruiţi să oprească orice petrecere underground, să îi amendeze pe participanţi şi să identifice organizatorii.

În oraşul Marsilia, forţele de securitate au oprit o petrecere ilegală de Anul Nou la care se adunaseră circa 300 de oameni. Peste 150 au primit avertismente, iar trei, suspectaţi că au organizat-o, au fost arestaţi.

Franţa a înregistrat până în prezent peste 2,6 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 64.800 de decese asociate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS