-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘcolile primare din Londra, închise două săptămâni din cauza noii tulpini de Covid-19

Școlile primare din Londra, închise două săptămâni din cauza noii tulpini de Covid-19

Guvernul britanic a hotărât să închidă toate şcolile primare din Londra pentru două săptămâni, pentru a combate răspândirea infecţiilor cu noua tulpină de Covid-19, a anunţat vineri primarul capitalei, citat de news.ro.

Miercuri, ministrul Educaţiei, Gavin Williamson, a prezentat un plan de amânare a redeschiderii şcolilor gimnaziale, dar cu deschiderea la timp a majorităţii şcolilor primare pentru copiii cu vârste de sub 11 ani.

Numai în regiunile cele mai afectate de epidemie din ţară, care includ unele zone ale capitalei, era prevăzut la şcolile primare să rămână închise. Dar autorităţile locale din mai multe regiuni unde şcolile urma să fie deschise au protestat.

Regatul Unit a înregistrat pentru ultimele 24 de ore 613 decese asociate Covid-19 şi 53.285 de cazuri de infectare, potrivit datelor publicate vineri.

În total, Marea Britanie a înregistrat peste 2,5 milioane de cazuri şi 74.125 de decese asociate şi este a doua ţară europeană cel mai afectată de pandemie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS