4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePacientul mort și pierdut la Spitalul Floreasca a fost, de fapt, luat și îngropat de altă familie

Pacientul mort și pierdut la Spitalul Floreasca a fost, de fapt, luat și îngropat de altă familie

Pacientul mort de Covid-19 în Spitalul Floreasca din București și dat dispărut de familie a fost găsit. O altă familie a ridicat cadavrul și l-a îngropat, crezând că-i ruda lor. Acum poliția face anchetă pentru neglijență, anunță digi24.

De altfel, aceasta a fost și prima suspiciune a personalului spitalului în momentul în care s-a constatat că trupul unui decedat dispăruse fără urmă.

Noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate”, a spus medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca.

Un pacient decedat pe data de 31 decembrie urma să fie preluat de familie azi. Însă, atunci când au ajuns la spital, membrii familiei au fost informați că decedatul este de negăsit.

„Astăzi am venit la ora 9, ni s-a spus să așteptăm, pe urmă ni s-a spus asteptați, că e o încurcătură… Am văzut ce morți mi-au arătat dânșii care erau de COVID, nu am recunoscut niciunul. Ultima explicație e că s-ar putea să-l fi dat la altcineva. Atunci am apelat la poliție. Noi ne vrem cadavrul, eu am trei copii care suferă, l-au iubit, era tatăl lor”, a declarat Mioara Păuna, soția decedatului.

Poliția face anchetă

Verificările sunt efectuate de Secţia 1 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

„În cauză au fost declanşate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. În contextul activităţilor de cercetare urmează a se stabili situaţia concretă a trupului neînsufleţit”, a informat azi Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care au intrat în contact cu familia, dar şi cu reprezentanţi ai unităţii sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale”, arată sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS