6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutorităţile din Botoșani vor cere sprijinul preoţilor pentru a-i convinge pe credincioşi să se vaccineze împotriva COVID-19

Autorităţile din Botoșani vor cere sprijinul preoţilor pentru a-i convinge pe credincioşi să se vaccineze împotriva COVID-19

Autorităţile din judeţul Botoşani vor cere sprijinul preoţilor pentru a-i convinge pe credincioşi să se vaccineze împotriva COVID-19.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că influenţa preoţilor în rândul populaţiei este mare, iar un dialog cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române ar fi constructiv, potrivit Agerpres.

„Vaccinarea este voluntară. Noi trebuie să aducem argumente pro-vaccinare, nu să spunem că dacă nu te vaccinezi…. O să încercăm, pentru că acolo, în biserici, într-adevăr, enoriaşii ascultă de preoţii din parohie”, a afirmat Adăscăliţei.

Prefectul Dan Nechifor a precizat că preoţii vor intra în etapa a doua de vaccinare

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor a precizat că preoţii vor intra în etapa a doua de vaccinare, subliniind că aşteaptă ca aceştia să se înscrie pe platformele online pentru programări.

„Biserica este organizată. La noi sunt protopopiate la nivelul judeţului. Intră în categoria, să spunem, a instituţiilor publice care sunt în etapa a doua de vaccinare. Aşteptăm când se vor programa pe platformă primii dintre reprezentanţii bisericii. Vom avea discuţii cu reprezentanţii protopopiatelor, inevitabil”, a menţionat Nechifor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS