Amazon.com Inc a anunţat marţi că a achiziţionat 11 avioane Boeing 767-300 de la companiile aeriene Delta Air Lines şi WestJet Airlines, pentru a-şi accelera şi majora capacitatea de livrare, în contextul creşterii comenzilor online, ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit AP şi Reuters.
Compania americană, care nu a dorit să dea publicităţii valoarea tranzacţiei, a precizat că este pentru prima dată când a cumpărat aeronave pentru reţeaua sa de livrare, după ce în ultimii ani a închiriat aparate pentru aceste operaţiuni.
Cele 11 aeronave, care vor fi transformate pentru a transporta mărfuri, se vor alătura reţelei de transport aerian a Amazon până în 2022, se arată într-un comunicat al celui mai mare retailer online global.
În iunie, Amazon a închiriat 12 avioane Boeing 767-300 transformate pentru a transporta mărfuri de la Air Transport Services Group Inc, astfel încât flota sa depăşeşte 80 de aparate.
„Având aeronavele noastre şi altele închiriate în flota noastră în creştere putem să ne gestionăm mai bine operaţiunile”, a afirmat Sarah Rhoads, vicepreşedinte Amazon Global Air.