0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania va primi peste 130 de milioane de doze de vaccin

Germania va primi peste 130 de milioane de doze de vaccin

Germania va primi peste 130 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, a declarat miercuri ministrul german al sănătăţii Jens Spahn, adăugând că primele livrări ale vaccinului produs de compania Moderna sunt aşteptate săptămâna viitoare, relatează Reuters.

Cele 130 de milioane de doze ar fi suficiente pentru vaccinarea a 65 de milioane de persoane, din populaţia de circa 83 de milioane a Germaniei. Această ţară va primi până la sfârşitul anului 50 de milioane de doze din vaccinul Moderna, dintre care aproximativ 2 milioane sunt aşteptate în primul trimestru, a mai spus ministrul citat.

Cât despre posibilitatea întârzierii administrării celei de-a doua doze de vaccin după termenul recomandat de 21 sau 28 de zile de la prima doză, astfel încât să crească numărul persoanelor vaccinate cu doza iniţială, el a menţionat că guvernul german a cerut părerea unui panel independent de experţi, dar personal s-a arătat reticent faţă de o asemenea schimbare a schemei de vaccinare. ”Impresia mea este că cel mai bine ar fi, mai ales în astfel de chestiuni sensibile, când încrederea şi siguranţa sunt importante, să respectăm aprobarea” dată de producătorii vaccinurilor, a apreciat ministrul german al sănătăţii.

Declaraţia ministrului Jens Spahn survine după ce a fost criticat, inclusiv de aliaţii săi de dreapta din guvernul condus de Angela Merkel, pentru lentoarea campaniei de vaccinare în Germania şi pentru numărul insuficient de doze de vaccin promise în urma contractelor încheiate de Comisia Europeană.

Vice-cancelarul şi totodată candidat al social-democraţilor pentru postul de cancelar, Olaf Scholz, i-a transmis marţi ministrului Jens Spahn o listă cu întrebări despre strategia de vaccinare.

”De ce Comisia Europeană a comandat în avans atât de puţine doze de vaccin? Şi de ce unele părţi din dozele nereclamate de UE (…) nu au fost comandate de Germania?’ – acestea au fost două din întrebările puse de Scholz. ”Rămân la părerea că este corect că am ales calea europeană”, i-a răspuns Spahn.

Responsabili din sectorul sanitar şi oficiali, printre care premierul bavarez Markus Soder, au acuzat faptul că executivul comunitar a comandat prea puţine doze de vaccin de la producătorii care au avut succes în dezvoltarea acestuia, mizând în schimb pe acei producători care înregistrează întârzieri în procesul de dezvoltare a vaccinurilor.

Executivul comunitar a comandat în numele celor 27 de state membre ale UE 300 de milioane de doze de vaccin produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNtech şi 160 de milioane de doze din vaccinul produs de compania americană Moderna.

Ambele vaccinuri sunt administrate în două doze de persoană, aşadar ar fi suficiente pentru aproximativ jumătate din populaţia statelor UE. Rămân însă incertitudini asupra termenelor de livrare. Potrivit Comisiei Europene, comanda iniţială de vaccinuri Pfizer-BioNtech, de 200 de milioane de doze, ar trebui livrată până în septembrie anul acesta, şi sunt în desfăşurare discuţii cu producătorul acestui vaccin pentru o nouă comandă.

Directorul general al BioNtech, Ugur Sahin, a declarat că aceasta caută soluţii împreună cu partenerul său american Pfizer pentru sporirea producţiei vaccinului lor, avertizând asupra lacunelor în aprovizionare până când vor fi autorizate şi alte vaccinuri.

În total, UE a semnat acorduri pentru 1,3 miliarde doze de vaccin cu companiile Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca/Oxford, Sanofi/GSK şi CureVac, beneficiind şi de opţiuni pentru a achiziţiona alte 660 milioane de doze. Însă testele clinice pentru vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca şi Sanofi au întâmpinat întârzieri, iar vaccinul dezvoltat de CureVac nu a ajuns încă în etapa testelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS