0.9 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO persoană din 50 a avut COVID-19 în Anglia, săptămâna trecută

O persoană din 50 a avut COVID-19 în Anglia, săptămâna trecută

Potrivit noilor date citate de premierul britanic Boris Johnson, o persoană din 50 a avut COVID-19 în Anglia, săptămâna trecută. Anunțul a fost făcut marți într-o conferință de presă, relatează Euronews.

Biroul Național de Statistică al Regatului Unit estimează că 1,1 milioane de persoane din gospodăriile Angliei au avut coronavirus între 27 decembrie și 2 ianuarie.

Autoritățile britanice au raportat marți un nou record de 60.916 de noi cazuri

Dezvăluirea a venit după ce autoritățile britanice au raportat marți un nou record de 60.916 de noi cazuri, depășind pentru prima dată pragul de 60.000 de contagieri în 24 de ore.

O nouă carantină generală, la fel de strictă precum cea din primăvară, a intrat în vigoare la nivel național în Anglia de marți seara.

Noua tulpină a SARS-CoV-2 a început să se răspândească în zone din afara Londrei

Consilierul medical șef al Angliei, profesorul Chris Whitty, a declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă susținute de Johnson că noua tulpină a SARS-CoV-2 a început să se răspândească în zone din afara Londrei și sud-vestului Angliei, unde a infectat inițial cele mai multe persoane.

Numărul pacienților internați cu COVID-19 în spitalele din Anglia, cel mai ridicat de la începutul pandemiei

Numărul de pacienți internați cu COVID-19 în spitalele din Anglia a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul pandemiei, în pofida „eforturilor remarcabile” din partea populației în timpul verii, acestea ducând însă la scăderea cazurilor în perioada respectivă, potrivit lui Whitty.

Numărul de noi cazuri „crește foarte rapid”

Acesta a avertizat că numărul de noi cazuri „crește foarte rapid” acum însă premierul Johnson a încercat să ofere o notă mai pozitivă, afirmând că 1,1 milioane de persoane au fost vaccinate deja în Anglia și 1,3 milioane în întreg Regatul Unit.

Când a fost întrebat de schimbarea strategiei autorităților pentru a administra cu prioritate o doză a vaccinului câtor mai multe persoane posibil în detrimentul furnizării celor două doze cât mai rapid, Johnson a declarat că:„Poate am fi urmat o altă abordare dacă am fi avut un număr infinit de vaccinuri”.

Acesta a afirmat, de asemenea, că a fost analizat nivelul de riscuri pentru societate și că această abordare a fost aleasă deoarece „în acest moment este un virus care se răspândește foarte rapid”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS