Șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, susține că cei care desfășoară activități esențiale se pot programa prin intermediul angajtorilor. Campania a doua de vaccinare începe oficial din data de 15.
„Pentru persoanele care desfășoară activități esențiale programările le face angajatorul. Agenția europeană a validat pachetul de cele 6 doze. De mâine se reactualizează stocurile. În loc de 5 doze o să avem șase.
Campania a doua de vaccinare începe din data de 15, după ora trei. Vor intra persoanele cu riscuri și persoanele care desfășoară activități esențiale.
În zona de comunicare a campaniei putem să vă spunem că au fost 1 milion de vizitatori unici pe pagina oficială web a campaniei, iar pe Facebook peste 2 milioane de accesări”, a spus Valeriu Gheorghiță într-o conferință de presă.