0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFBI a primit peste 70.000 de ponturi şi informaţii după revolta de la Capitoliu

FBI a primit peste 70.000 de ponturi şi informaţii după revolta de la Capitoliu

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a anunţat luni că a primit peste 70.000 de ponturi şi alte informaţii în acţiunea sa de a-i aresta pe cei care au luat parte la revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie, scrie news.ro.

Protestul convocat de preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a culminat cu sute de oameni pătrunzând în Capitoliu, unde avea loc sesiunea de validare a voturilor electorilor în alegerile prezidenţiale, câştigate de democratul Joe Biden. Cinci persoane au murit în urma violenţelor, iar Trump ar putea fi pus sub acuzare şi înlăturat din funcţie.

Autorităţile au început la scurt timp după incidente să îi caute pe cei care au pătruns în Capitoliu şi au vandalizat birourile. FBI a transmis că cele 70.000 de ponturi reprezintă, între altele, fotografii şi înregistrări video. 

Pe lângă violenţele de la Capitoliu, două bombe artizanale au fost găsite la sediile Comitetului Naţional Republican şi Comitetului Naţional Democrat. Acestea nu au explodat. FBI a publicat luni mai multe imagini pentru a-i găsi pe responsabili.

90 de persoane au fost arestate

FBI a emis şi o avertizare cu privire la posibilitatea unor proteste armate în SUA în ziua de dinaintea învestirii lui Biden, programată pentru 20 ianuarie. Există informaţii că grupuri înarmate plănuiesc să se adune la toate capitoliile din ţară, inclusiv în Washington DC.

Mai mult de 90 de oameni au fost arestaţi în legătură cu evenimentele de miercurea trecută, potrivit NBC.

Conform unui sondaj, aproximativ trei sferturi dintre persoanele cu drept de vot au spus că democraţia este ameninţată şi că Trump ar trebui să demisioneze sau să fie înlăturat din funcţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS