-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE le cere statelor membre să nu încheie contracte separate cu producătorii pentru a cumpăra vaccinuri anti-Covid

UE le cere statelor membre să nu încheie contracte separate cu producătorii pentru a cumpăra vaccinuri anti-Covid

Bruxellesul le-a reamintit ferm statelor membre UE de angajamentul lor de a nu lansa „propriile proceduri de achiziţie” pentru vaccinurile anti-Covid, în condițiile în care au mandatat Comisia Europeană să negocieze pentru tot blocul comunitar.

Executivul european le cere statelor să raporteze periodic şi cu precizie numărul de persoane vaccinate, conform Le Figaro.

Unele țări UE vor să acționeze și pe cont propriu, stârnind controverse

Cele 27 de state membre UE au mandatat Comisia Europeană în iunie 2020 să negocieze precomenzile pentru vaccinuri. Însă unele țări UE vor să acționeze și pe cont propriu, stârnind controverse: Germania a semnat un memorandum de înţelegere separat cu o companie producătoare, iar Cipru a făcut o cerere de furnizare către Israel, potrivit Digi24. 

„Permiteţi-mi să vă reamintesc că aţi fost de acord să nu lansaţi propriile proceduri pentru achiziţionarea vaccinurilor cu aceleaşi laboratoare,” a declarat comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides, în timpul unei videoconferinţe cu miniştrii europeni ai Sănătăţii.

Prevederea a fost inclusă într-o anexă „obligatorie din punct de vedere juridic”

Această prevedere a fost inclusă într-o anexă „obligatorie din punct de vedere juridic” din 18 iunie.

„Înţeleg presiunile la nivel naţional şi angoasa cetăţenilor dvs. (…), dar încheierea acordurilor secundare nu va face decât să compromită o abordare europeană care a dat roade”, a adăugat ea.

Stella Kyriakides a cerut, de asemenea, statelor membre să raporteze cifrele lor referitoare la vaccinare „cel puţin de două ori pe săptămână” către platforma de monitorizare a vaccinării (TESSy) a Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS