-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum vă puteți programa pentru etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare

Cum vă puteți programa pentru etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare

Începând de astăzi, de la ora 15.00, se pot face înscrierile pentru a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare anti-Covid-19, pe platforma de programări, iar vaccinarea efectivă va începe de luni, 18 ianuarie, scrie hotnews

Persoanele vizate de a doua etapă se vaccinează doar la cerere, nu sunt obligate și nu există sancțiuni pentru cei care se răzgândesc și renunță la vaccin între momentul înscrierii și ziua când le vine rândul la vaccinare.

Startul înscrierilor se dă astăzi, 15 ianuarie, iar vaccinarea efectivă începe pe 18 ianuarie, cu două excepții: președintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, iar premierul Florin Cîțu sâmbătă, 16 ianuarie.

În jur de 6 milioane de români au dreptul să se vaccineze împotriva COVID-19 în etapa a doua. Nu se știe însă dacă toți aceștia vor dori să se înscrie pentru vaccinare.

750 de centre de vaccinare ar urma să fie deschise în total în întreaga țară în etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19. Jumătate dintre ele ar fi trebuit să fie deschise astăzi, odată cu startul etapei, dar cum OUG de înființare a centrelor nu a fost încă adoptată de Guvern, în acest moment este neclar cu câte centre de vaccinare începe etapa a doua. 100 dintre aceste centre sunt deschise din etapa întâi.

Procedura de înscriere

  • Îți poți crea oricând contul pentru înscrierea pe platforma de programare, dar înscrierile efective pe platformă încep de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00.
  • Vaccinarea efectivă începe de luni, 18 ianuarie.
  • Nu contează când îți creezi contul pentru înscrierea în platformă – înainte de 15 ianuarie sau din 15 ianuarie încolo.
  • Programarea implică alegerea unei zile, ore și a unui centru unde vei merge să te vaccinezi.
  • Pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, prin înscrierea pe platformă, prin medicul de familie sau prin call center.
  • Va exista un număr unic la nivel național – 021.414.44.25 -, iar sunând la acest număr apelurile vor fi preluate în cele 42 de call center-uri distribuite în fiecare județ.
  • O altă modalitate de programare va fi prin direcțiile de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor, care își pot face cont și pot înscrie pe platformă până la cel mult 10 persoane din familie.
  • Aceeași procedură este și în cazul persoanelor cu boli cronice, cu recomandarea autorităților ca acestea să fie înscrise pentru vaccinare de către medicii de familie.
  • Angajații din activități în domenii-cheie vor putea fi înscriși în platforma de vaccinare și de către angajator. Persoana înscrisă intră apoi în platformă, se identifică în baza numărului de telefon, după care selectează centrul de vaccinare, data și ora la care vrea să se programeze pentru vaccinare.

Cine se poate programa pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei

  • 1. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani
  • 2. Bolnavii cronici diagnosticați cu una dintre următoarele afecțiuni, luați în evidență:
  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • 3. Angajații din „domenii-cheie, esențiale”:
  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital;
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS