Preşedintele Klaus Iohannis a fost vaccinat anti-COVID-19 astăzi, public. Şefului statului i-a fost administrat vaccinul la Centrul din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, anunță news.ro.
„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie”, a afirmat preşedintele la plecarea de la Spitalul Militar Central, unde s-a vaccinat.
Sâmbătă urmează să se vaccineze şi premierul Florin Cîţu.
Etapa a ll-a a vaccinării anti-COVID a început astăzi, urmând să fie vaccinaţi cei de peste 65 de ani, cei cu boli cronice şi lucrătorii din domeniile considerate esenţiale.