4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmenzi de 1,3 milioane de lei, în urma acţiunilor de verificare a măsurilor de protecţie sanitară

Amenzi de 1,3 milioane de lei, în urma acţiunilor de verificare a măsurilor de protecţie sanitară

Angajaţii MAI, alături de reprezentanţi ai altor instituţii, au aplicat, duminică, 5.551 de amenzi, în valoare de 1.309.875 de lei, în urma misiunilor pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, anunță agerpres.

„Peste 15.600 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii, au continuat ieri, 17 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 96.000 de persoane”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis azi AGERPRES.

Principalele abateri: nerespectarea carantinei și nepurtarea măștii

Angajaţii MAI, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, împreună cu autorităţile locale, au verificat 4.589 de operatori economici, 183 de operatori de transport persoane, peste 9.600 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.480 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 95.283 de persoane.

Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 4.768 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 731.350 de lei.

Șase dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

„Totodată, au fost aplicate 777 sancţiuni, în valoare de 572.100 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor”, arată sursa citată.

De asemenea, au fost întocmite şase dosare penale, în care sunt cercetate şase persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal).

„Mulţumim operatorilor economici din industria HORECA şi angajaţilor acestora care respectă normele de protecţie împotriva răspândirii infecţiilor cu Sars-CoV-2, dar şi tuturor cetăţenilor responsabili care au înţeles importanţa măsurilor de protecţie sanitară”, precizează MAI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS