-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria renunță la construcția centralei nucleare de la Belene și acceptă soluția „hibrid” propusă de americani

Bulgaria renunță la construcția centralei nucleare de la Belene și acceptă soluția „hibrid” propusă de americani

Guvernul bulgar a decis miercuri să acorde prioritate singurei sale centrale nucleare, din Kozlodui (nord), abandonând de facto proiectul unei a doua centrale în aceeași regiune, la Belene, scrie AFP.

Un nou reactor va fi construit la Kozlodui folosind echipamentul care a fost deja livrat de Rusia pentru Belene, a anunțat ministrul Energiei, Temenujka Petkova.

Centrala de la Kozlodui, construită în epoca sovietică, dispune în prezent de două reactoare în funcțiune (5 și 6). Unitățile 1 și 4, considerate depășite, au fost închise în 1998 și în 2006 la cererea Bruxellesului, fiind una dintre condițiile pentru aderarea țării la UE.

Pentru a construi noul reactor, guvernul a reținut propunerea americană a unei „soluții hibride”, care combină echipamentele rusești deja furnizate și tehnologii ale companiei americane Westinghouse.

Nu a fost oferit niciun detaliu privind costul proiectului, care ar urma să fie operațional în doi ani.

Lansat în 1987 și suspendat în mai multe rânduri din rațiuni politice sau de rentabilitate, la Belene s-a construit doar o platformă costisitoare, care ar fi trebuit să găzduiască două reactoare. Viitorul său este acum incert.

Șapte grupuri, printre care chinezii CNNC, rușii Rosatom cu francezii Framatome și americanii General Electric, și sud-coreeni KHNP, au depus în august 2019 oferte pentru a termina centrala de la Belene.

Dar autoritățile bulgare și-au schimbat intențiile, pe fondul criticilor SUA. În timpul unei vizite la Sofia în octombrie anul trecut, subsecretarul american de stat Francis Fannon a criticat proiectul de la Belene, acuzând scopuri politice, ca și în alte programe energetice rusești.

Puternic dependentă de Rusia în materie de energie, Bulgaria încearcă să-și diversifice sursele. Dacă prelungirea pe teritoriul său a gazoductului TurkStream, unul dintre marile proiecte ale Rusiei și Turciei, au atras criticile americane, țara a început simultan să primească gaz azer prin intermediul Greciei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS