-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMagazinele din Cehia, obligate să vândă în principal produse locale din 2022

Magazinele din Cehia, obligate să vândă în principal produse locale din 2022

Deputații cehi au adoptat azi un amendament care obligă magazinele cu o suprafață de peste 400 metri pătrați să vândă în principal produse naționale începând cu anul viitor, în ciuda criticilor țărilor europene, scrie hotnews.

Potrivit acestui amendament, produsele alimentare cehești vor trebui să reprezinte cel puțin 55% din vânzări în aceste magazine. Această cotă va trebui să urce progresiv la minim 73% până în 2028 în virtutea amendamentului propus de mișcarea de extremă dreapta Libertate și democrație directă (SPD) a vicepreședintelui Parlamentului Tomio Okamura.

Cota nu se aplică decât pentru produsele alimentare care pot fi produse în Cehia, țară cu o populație de 10,7 milioane de locuitori.

Opt țări europene au criticat propunerea privind cotele

Propunerea a fost susținută de partidele din coaliția aflată la guvernare și de deputații comuniști care au susținut guvernul minoritar de centru-stânga, cu 66 de voturi pentru și 29 împotrivă.

Este de așteptat ca președintele ceh Milos Zeman să promulge legea, în ciuda faptului că ar putea fi în contradicție cu reglementările pieței unice europene.

Guvernul ceh de coaliție este format din mișcarea populistă centristă ANO (YES) a premierului Andrej Babis și din social-democrați.

Miliardar, Babis și-a construit averea prin holdingul său agro-alimentar Agrofert.

Ziarul economic Hospodarske noviny a relatat azi că opt țări europene, printre care Germania și Franța, au criticat propunerea privind cotele, într-o scrisoare adresată lui Jaroslav Faltynek, șeful comisiei parlamentare pentru agricultură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS