-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA murit celebra actriță franceză Nathalie Delon

A murit celebra actriță franceză Nathalie Delon

Actriţa franceză Nathalie Delon, cunoscută în special pentru rolul din „Le Samourai”, de Jean-Pierre Melville, peliculă în care a jucat alături de soţul său de la acea vreme, Alain Delon, a murit azi, la vârsta de 79 de ani, a anunțat fiul acesteia, Anthony Delon, scrie agerpres.

„Mama mea a decedat în această dimineaţă la ora 11.00, la Paris, înconjurată de cei apropiaţi. A murit din cauza unui cancer cu evoluţie rapidă”, a declarat pentru AFP fiul lui Nathalie şi Alain Delon, Anthony.

Va rămâne în memoria marelui public pentru rolul Jane, partenera lui Alain Delon în „Le Samourai” (1967), inspirat din romanul „The Ronin”, de Goan McLeod.

Nathalie Delon a avut roluri secundare în circa 30 de filme până la începutul anilor ’80, printre care „L’Armée des ombres” (1969), tot în regia lui Jean-Pierre Melville, „Docteur Justice” (1975), de Christian-Jaque, şi „Une femme fidele” (1976), în regia lui Roger Vadim.

Nathalie Delon a trecut apoi în spatele camerei de filmat regizând „Ils appellent ca un accident” (1982) şi „Sweet Lies” (1986), cu Treat Williams în rolul principal.

Actriţa a publicat un volum de memorii în 2006.

Căsătorită cinci ani cu Alain Delon

Având origini spaniole, actriţa s-a născut Francine Canovas, pe 1 august 1941, la Oujda, în Maroc, pe atunci sub protectorat francez. A venit la Paris în 1962, după ce s-a despărţit de primul soţ, Guy Barthelemy, fost cadru militar, cu care a avut o fiică.

Tânăra de 21 de ani cu ochi verzi îl cunoaşte întâmplător, într-un club de noapte din capitală, pe Alain Delon, care se afla în plină ascensiune şi era logodit pe atunci cu Romy Schneider.

Cei doi trăiesc o pasiune secretă înainte ca Delon să se despartă de Romy şi să se căsătorească cu Nathalie în august 1964, în cea mai strictă intimitate. Cuplul se îmbarcă la bordul vasului „France”, unde îşi petrec luna de miere, după care se mută la Los Angeles, unde, o lună mai târziu, se naşte fiul cuplului, Anthony.

Foarte rapid, între cei doi, care locuiau într-o superbă vilă în Hollywood, apar neînţelegerile, prezente, de asemenea, şi pe platourile de filmare ale peliculei „Le Samourai”. Cei doi actori divorţează în februarie 1969.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS